La 23 august 2013, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a decis să proclame 6 aprilie drept Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace: această dată comemorează inaugurarea, în 1896, a primelor Jocuri Olimpice din era modernă la Atena.
Sărbătorirea acestei zile simbolice demonstrează cât de mulți oameni există, în întreaga lume și din toate categoriile sociale, folosind sportul pentru a aborda problemele sociale. 6 aprilie este ziua lor, iar proiectul INSPIRE a decis să onoreze importanța muncii lor și eforturile pe care le acordă zilnic pentru promovarea cauzei păcii!
In ce fel? Prin participarea la campania #WhiteCard, lansată de Peace and Sport, o organizație non-profit: ca referință la cartonașul galben și roșu din lumea sportului, #WhiteCard invită nu să pedepsească, ci să promoveze pacea.
Pe 6 aprilie, Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace, studenții și tinerii noștri și-au demonstrat sprijinul pentru pace prin mișcarea sportivă din partea lor din lume, făcând o #Carta Blanca în cadrul activității lor!